Franța Olanda opoziție discuții aderare UE Albania Macedonia

Publicat: 26/06/2018, 00:19
Actualizat: 02/10/2018, 16:37

Albania și Macedonia, care se bucură de sprijinul majorității țărilor membre și a Comisiei Europene pentru demararea discuțiilor pentru aderare, speră că, în cadrul unei reuniuni ce va avea loc marți, la Luxemburg, miniștrii de Externe din statele UE vor oferi un vot favorabil deschiderii negocierilor.

Președintele francez Emmanuel Macron semnala, în luna aprilie, că nu va putea susține extinderea UE decât după reformarea Blocului comunitar, iar mai mulți diplomați au indicat că poziția Parisului nu s-a schimbat.

„Sunt așteptate reforme, înainte ca noi să putem deschide negocierile, pentru că avem un nivel ridicat de cerințe”, a declarat o sursă diplomatică franceză.

Luna trecută, Franța și Olanda au trimis celorlalte state membre un raport în care susțin că lipsa reformelor în sistemul judiciar, corupția endemică și criminalitatea organizată sunt motivele pentru care Albania și Macedonia încă nu sunt pregătite pentru lansarea negocierilor de aderare, potrivit diplomaților citați.

proteste in macedonia

Proteste în Macedonia, împotriva acordului cu Grecia privind noul nume al țării.

Alți doi diplomați și doi oficiali europeni au explicat că președintele francez se teme că lansarea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia ar putea servi intereselor politicienilor de extremă-dreapta, care câștigă sprijinul tot mai multor votanți făcând promisiuni populiste privind limitarea imigrației.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a avertizat că, în absența oricărei speranțe de a adera la UE, țările din Balcanii Occidentali vor fi tot mai expuse izbucnirii unor conflicte militare. Juncker a făcut această declarație după ce, în luna martie, a vizitat Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia.

În timp ce Germania împărtășește preocupările Franței cu privire la posibilitatea de a începe discuțiile cu Albania și Macedonia, cancelarul Angela Merkel a decis să sprijine expansiunea din motive geopolitice și să contracareze influența Rusiei și Chinei în regiune.

„Franța ar trebui să vadă importanța strategică de a apropia Balcanii de Vest de UE”, a declarat o sursă guvernamentală germană.

Miniștrii de Externe a statelor UE se vor întâlnimarți, la Luxemburg.

Eid al-Fitr în Piața Skanderbeg din Tirana

Musulmani adunați pentru rugăciunea Eid al-Fitr în Piața Skanderbeg din Tirana, Albania. Eid al-Fitr marchează scfârșitul Ramadanului

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×